Descuția telefonică a avut loc pe 2 ianuarie 2021 iar din scurta informare de pe siteul Kremlinului aflăm că cei doi lideri au abordat aspecte de cooperare bilaterală și probleme de interes comun ca situațiile din Transcaucazia (Nagorno-Karabah), Siria și Libia. Relațiile lor bilaterale nu sunt așa de directe și previzibile pe cât s-ar aștepta însă intră într-o anumită normalitate dacă luăm în calcul activitatea generală și cumva duală a președintelui Erdogan. Cele două state au reușit în ultimii ani să treacă peste dificultățile dintre ele și să adopte măsuri pentru dezvoltarea și consolidarea unui parteneriat economic și diplomatic punctual.
Principalul subiect a fost fără îndoială cel privitor la garanțiile de securitate pe care Moscova urmărește să le impună NATO. Dacă s-ar concretiza integral ar duce la o retragere a forțelor organizației și o destructurare a instalațiilor militare din Europa de Est iar gruparea care conduce Ucraina în acest moment și-ar pierde întregul sprijin.
Principalul negociator să îi spunem, deși termenul de decident e mai potrivit, al NATO rămâne SUA. Anumite state europene privesc cu interes posibilitatea unei înțelegeri cu Rusia fiindcă astfel Europa ar avea de câștigat însă nu interesele europene sunt principalul obiectiv al Washingtonului. Întreaga Uniune Europeană este captiva unui război rece pornit de americani și implementat în peninsulă prin conducerile corupte și controlate ale unor țări Est Europene dar și prin sistemul birocratic și nedemocratic de la Bruxelles.
Implicarea lui Erdogan în chestiunea garanțiilor de securitate ale Rusiei reprezintă prima fisură dintr-un șir în coeziunea NATO și oferă posibilitatea unei poziționări independente și pragmatice ale statelor europene.
