Într-un articol publicat pe Global Times de Yang Sheng și Liu Xin intitulat ”China needs a voice that matches its national strength, international status: Xi” (Xi: China are nevoie de o voce care să fie în acord cu puterea ei națională și statutul internaționa) se aduce în discuție un subiect important dar puțin analizat în contextul tranziției spre o nouă eră.
Tema prezenței chinezești în sfera informațiilor (mass media și opinia publică) a fost tema unui grup de analiză al comitetului central al PCC prezidat de Xi Jinping (reunit pe 31 mai). Vă invit cu această ocazie să citiți și materialul respectiv, găsiți linkul la sfârșitul articolului.
În prezent în spațiul public există două anomalii importante în ce privește comunicarea dinspre centrele de autoritate spre populație. Avem organisme golite de putere care însă acaparează discursul public în folos propriu (sau al unui terț), cum este cazul Uniunii Europene și avem state în dezvoltare accelerată și cu importanță internațională în creștere a căror voce greu pătrunde în spațiul public Occidental.
La drept vorbind anumite structuri narative sunt cenzurate sau trecute sub tăcere în Uniunea Europeană cum se întâmplă și în China însă asemănările se opresc aici. Ce omite să spună acest material de presă sau altele care au abordat întâlnirea, este că în Occident de mai mulți ani s-a produs un transfer al autonomiei presei din sfera domeniului public spre sferele instituționalizate de informații în timp ce în China presa rămâne predominant subordonată statului și politicului.
Presa a fost mereu folosită în bătăliile politice în Occident (datorită existenței alegerilor) și a ajuns să fie înțeleasă mai mult drept unealtă sau armă spre deosebire de cealaltă concepție a presei aflate în slujba publicului și al interesului comun. În teorie lucrurile stau foarte bine peste tot, în practică însă de ani de zile mass-media occidentală și-a dezvoltat aspectul de armă, cel puțin de când Hillary Clinton a proclamat războiul informațional. China, având o presă preponderent de stat, a fost axată pe menținerea stabilității sociale, pe o dezbatere echilibrată a subiectelor și chiar ignorarea anumitor teme percepute ca sensibile.
Occidentul și-a consolidat astfel o tradiție a jurnalismului agresiv și părtinitor și este mai pregătit la ora actuală pentru susținerea unui astfel de război informațional. China nu are această experiență fiindcă până de curând a avut o poziționare izolaționistă și nu are nici trecutul URSS-ului care și-a dezvoltat, ca stat comunist, o puternică ramură de propagandă similară și în unele privințe mai eficiență decât omoloagele capitaliste.
Problema este că presa Occidentală e folosită (și obișnuită) să atace, de aici și înclinarea ei spre știri negative care hrănesc emoții agresive și violente. Această mentalitate toxică ce a acaparat și zona rețelelor online de socializare nu este însă o chestiune în responsabilitatea Chinei ci este responsabilitea noastră.
Sfera mass-media nu este însă singura voce a unui stat. Personal încurajez dezvoltarea unui dialog constructiv cu cei din alte state și civilizații, inclusiv cu chinezii. Consider că este important ca noi europenii să facem pași spre consolidarea unei cooperări eurasiatice din care să avem cu toții de câștigat.
Mai consider important ca noi, ca cetățeni, să ne diversificăm sferele de informare și să limităm expunerea la presa oficială Occidentală (până nu sunt rezolvate probleme menționate anterior), păstrând un echilibru cu celelalte voci din zona internațională.
[email-subscribers-form id=”2″]
China needs a voice that matches its national strength, international status: Xi – Global Times