Analistul și directorul siteului l’AntiDiplomatico, Fabrizio Verde, a acordat un interviu (link) publicației iraniene de limbă engleză Tehran Times în cadrul cărui a lansat câteva idei și observații foarte importante pe care le voi reda în acest articol. Deși materialul în cauză datează din august anul acesta el este actual prin faptul că elementele de la bază nu sunt bazate pe vreun dogmatism geopolitic sau pe o perspectivă ideologică.
Se pornește de la faptul că în acest moment SUA nu mai sunt puterea hegemonică a planetei și ca stat este incapabil să-și mai impună voința cum o făcea în perioada pre-2020. Sistemul mondial bazat pe această situație, numit unipolar, este acum în retragere iar puterea Eurasiatică realizată în jurul alianței ”mai mult decât o alianță” Rusia – China gestionează revenirea planetei după hegemonia americană.
Asistăm și vom asista în următoarele luni la tentativele fostului hegemon de a-și păstra un minim de putere însă, în opinia mea, va sfârși prin a se izola. În acest moment putem număra pe degete aliații reali ai SUA. E vorba în primul rând de Uniunea Europeană ca organizație și structură, cu situații variabile în funcție de statele membre, Japonia (în proporție limitată), Marea Britanie și Australia. Atât. Coreea de Sud și Noua Zeelandă s-au orientat fără mare agitație spre construcția multipolară în timp ce America Latină și Africa sunt din ce în ce mai apropiate de sistemul Eurasiatic.
Turcia este un caz aparte, afându-se ”între sisteme”. În acest moment și pentru viitorul previzibil există o cooperare Turcia + China, Rusia și Iran. Nu este lipsită de fricțiuni însă este foarte eficientă în problemele regionale, vorbind de exemplu despre Afganistan. Turcia nu este în prezent total subordonată orientărilor diplomatice ale partenerilor ei Eurasiatici însă sistemul multipolar crește în popularitate tocmai datorită acestei caracteristici.
