Excepționalismul american rătăcit prin peșterile afgane

Excepționalismul american rătăcit prin peșterile afgane

Din 2001 până în 2021, două decenii de război devastator, Afganistanul a făcut parte dintr-un răspuns american la incidentul din 11 septembrie. Numărul total al deceselor este de peste 210.000 de persoane, marea lor majoritate fiind afgane. Bush (regimul Bush) a creat o hartă, așa-numita „axă a răului” (care nu a inclus în mod formal Afganistanul deoarece „conceptul” a fost inventat după intervenția americană), care (axa) era responsabilă pentru răspândirea terorii în lume în ceea ce poate să fie descrisă ca o perspectivă caricaturală asupra relațiilor internaționale. Această hartă arăta toate țările care urmau să primească bombele democratice.

Fiind marele pierzător într-un război împotriva unei organizații militare mult inferioare, Statele Unite ale Americii a fost lovită în mai multe puncte sensibile. Discutând financiar, Washingtonul a pompat peste 13 mii de miliarde de yuani (2 mii de miliarde de dolari SUA) doar în costuri directe, numărul real este mult mai mare, chiar mai mult decât dublu. Prețul pe care americanii au trebuit să-l plătească pentru această agresiune imperialistă putea să rezolve majoritatea problemelor cu care se confruntă oamenii. Calitatea vieții ar fi putut fi mult îmbunătățită dacă guvernul decidea atunci să înceapă să combaterea sărăciei din SUA și să ofere educație și servicii sanitare gratuit. Toate acestea sunt serviciile de bază la care au acces cetățenii din țările dezvoltate din întreaga lume. Cetățenii americani trebuie să știe acest lucru.

SUA trebuie să învețe că trebuie să învețe din istorie. În timpul celui de-al doilea război mondial, grosul luptei cu fasciștii a fost purtat de sovietici în timp ce forțele americane au venit relativ târziu. După asta americanii au pierdut majoritatea războaielor pe care le-au început. Nu numai Vietnamul, care este evident reamintit în aceste zile, ci și războiul din Coreea. Înfrângerea americană în Afganistan trebuie plasată în acest context, orice paralelă cu războiul sovietic din Afganistan va face și mai mult rău. Experiența sovietică este diferită, războiul lor a durat puțin peste 9 ani și după retragerea sovietică, guvernul afgan a rezistat încă 3 ani. A fost astfel mai scurt iar dacă Uniunea Sovietică ar fi supraviețuit cred că Emiratul Afgan nu ar fi fost proclamat în 1992.

Această experiență, un rezultat evident al unui efort prostesc în opinia mea, este și o lecție pentru lume, în special pentru aliații Washington-ului. Ce poate crede Taiwanul despre această înfrângere? Se află într-o poziție mult mai proastă ca proxy american în regiune. Mă întreb ce gânduri au autoritățile din Taipei după ce au văzut elicopterele americane plecând cu doar câțiva dintre mulții colaboratori, traducători și foști oficiali într-o atmosferă de incertitudine.

Mai mult, se poate face o comparație între sprijinul american pentru fostul guvern afgan și sprijinul rus pentru guvernul sirian. Rezultatul unui astfel de demers este cu siguranță o altă problemă pentru analiștii și politicienii americani.

Viitorul Afganistanului încă se scrie și voi reveni cu informații suplimentare.

Close Menu