Ca o stamină protejată de 20 de petale în floarea trandafirului și noi suntem înconjurați de tehnologie, petalele fiind prismele prin care despicăm lumina cunoașterii însă dacă închizi pentru o clipă ochii și-ți imaginezi omul fără tehnologie, ce vezi, mai vezi omul? Îl pot intui în opere de artă, în gesturi de generozitate și empatie însă toate sunt rezultatul unei progresii științifice, asemănătoare unei progresii geometrice, ce se face simțită în diferite forme în colectiv și în individ. Da, însăși arta plătește tribut științei.
Arta în sine e mai-mult-ca-umană, nu credeți? Poate și dorința noastră de a înțelege mecanismele lumii este mai-mult-ca-umană. Filosofic, noi nu am epuizat misterele, am reușit cel mult să ne rafinăm propriile noastre sisteme de înțelegere. Sunt oare originile omului neomenești sau, dacă îi acordăm destul timp, poate și un trandafir într-o formă sau alta să înceapă să cânte și să compună simfonii în stilul clasicilor canonizați. Totul a pornit de la o celulă, de la a un atom, un boson Higgs, nimicul ce cuprindea totul în infinitatea lui. Un trandafir nu va compune niciodată.
Civilizarea și pre-omul
Nu îmi pot închipui omul nestăpânitor de foc. Poate de aceea istoria începe cu focul, prima noastră descoperire, prima noastră armă. Nu uneltele de piatră, nu agricultura, nu pictura, nu scrisul sunt cele care anunță omul, ci focul. Din acest motiv unul din preferatele mele mituri ”civilizatoare” îl are ca protagonist pe Prometeu. În toate versiunile existente se găsește elementul central, Prometeu, titanul care din unele surse l-a ajutat pe Zeus să-și elibereze frații din burta lui Cronos, i-a dat omului (a furat pentru el / i-a redobândit) focul iar pentru asta a plătit în fața lui Zeus și însuși omul a ajuns să plătească și el. Un fel de păcat originar.
De ce este așa de deosebit focul puteți întreba. Răspunsul se găsește în alchimie, focul este cheia transformării. Fiecare avem în noi acest dar divin și se numește kundalini. Nu intenționez să duc discuția noastră în zona științelor oculte așa că vom reveni la palpabilul și netulburantul spectacol al realității, cu toții jucăm aici deși alții au și alte table de șah. Citești acest articol fiindcă tehnologica îți permite, ne permite să intrăm în această legătură indirectă și oarecum personală. Însă chiar dacă ne întâlneam pe foile unui ziar, era exact același lucru în ce privește subiectul în discuție. Suntem asistați de tehnologie, ne dă mediul pentru supraviețuire, trăim în ea cum trăiesc furnicile în galeriile lor sub pământ. Desigur, există și amatori de sălbatic însă cazurile cu oameni crescuți în sălbăticie de animale nu au mai generat ceea ce putem numi oameni. Tehnicile de supraviețuire sunt chiar asta, supraviețuire însă nu împlinire.
Scrisul
Bi Sheng în jurul anului 1040 a dezvoltat primul sistem de tipărire cu elemente mobile din ceramică, anterior se folosea lemnul. Europa a intrat foarte târziu în cursa asta și anul 1455 a căpătat notorietate fiindcă atunci și-a tipărit Gottenberg faimoasa biblie. Nu este o premieră tehnologică însă marchează, simbolic poate, momentul în care această tehnologie a influențat perceptibil societatea. Tiparul cu elementele sale mobile din metal s-a potrivit perfect alfabetului latin/european. Numărul redus de litere față de sute sau mii de ideograme a reprezentat un avantaj alături de implementarea în procesul de tipărire a mecanismului utilizat în presele de ulei. Impactul social este considerabil mai mare față de nivelul de inovație tehnică.
Accesul liber și democratic la litere și cărți a dus, pe lângă îmbogățirea intelectuală și erudiția culturală, la o vulgarizare a conceptului de ”scriere”. Misterul din spatele literelor, păstrat ca o taină cu milenii în urmă a făcut loc uneltei fără de care societatea modernă nu ar exista. Aceasta a fost însă o evoluție normală impulsionată de alte elemente tehnologice și sociale. Raritatea textelor antice deja contrastează puternic cu diversitatea de cărți și opinii oferită fără discriminare publicului prin intermediul internetului. Închipuiți-vă viitorii arheologi săpând în baze de date printre milioane și milioane de texte, putând în cele din urmă să picteze întreaga umanitate, în orice clipă, cu un singur cuvânt.
Spațiul și cultura
Când strămoșul nostru, oricare a fost el, a privit pentru prima dată stelele și a încercat să le explice, construind sisteme religioase și explicații felurite, când zeii ne-au luminat cu imagini și concepte străine și dificile prin intermediul preoților tâlcuitori și secretoși, atunci s-a creat legătura noastră cu neantul ce ne așteaptă dincolo de Pământ. Acum privim către stele știind extinderea lor dar parcă ne este imposibil să le cuprindem, uneori privim cum am privi în direcția casei noastre atunci când suntem plecați departe și am dori să ne întoarcem. Când stai pe un mal de mare și îți închipui că pe malul celălalt, în direcția opusă, mai este cineva cu picioarele în apă cernând nisipul printre degete și încercând să te salute de la sute și mii de kilometri distanță.
Gagarin este recunoscut ca primul om plecat în spațiu care s-a întors cu bine, Armstrong a lăsat primul pas uman pe Lună și a revenit pentru a ne povesti. Între ei și după ei au urmat alții și acum unii parcă ar face naveta între Terra și SSI. În realitate nu este așa de simplu. Când noi trecem de membrana protectoare a celulei care ne-a favorizat nașterea pătrundem într-un loc care nu ne recunoaște și nu ne alintă. Cum a fost clar prezentat și în filmul Gravity. Decenii la rând Universul ne-a fost pus în față ca un loc de joacă și exact ca niște școlari ne-am încărcat cu entuziasm. Asta a dat naștere la un val de elemente culturale care puse cap la cap înseamnă Era Spațială.
Se continuă în partea a doua. (din 24 Martie 2016),
Toate cele bune