Kamala in Singapore și Vietnam, ca și când n-a fost

Kamala in Singapore și Vietnam, ca și când n-a fost

În timp ce asistăm neputincioși la deznodământul dezastrului din Afganistan, care nu poate să fie altfel decât de proporții epice, demne unui sfârșit de eră, riscăm să pierdem din vedere și alte regiuni în care puterea hegemonică își demonstrează incapacitatea.

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a făcut recent două vizite importante, în Singapore și în Vietnam. Trebuie spus clar că această acțiune a americanilor arată foarte mult a neputință și se pare că Washingtonul încearcă orice pentru a-și salva poziția deja fragilă în lume.

Să ne reamintim că tentativa anterioară de a atrage aliați în regiune a eșuat total, cu excepția parțială a Australiei, să zicem. Japonia a reacționat în forță în privința Taiwanului însă a fost imediat întâmpinată de ruși prin anumite declarații iar acum s-au retras. Coreea de Sud nu era niciodată dispusă să intre în conflict cu vecinul de peste mare. Tragedia afgană a început să cântărească mult în poziționarea guvernului de la Seul. India este complet izolată și retrasă în ea însăși datorită pandemiei și a unei scăderi colosale în încredere pentru primul ministru Modi.

Este înfricoșătoare disperarea Washingtonului când îi propune Vietnamului statutul de partener strategic de vreme ce însăși premierul vietnamez a spus clar că dezvoltarea relațiilor China-Vietnam este o alegere strategică. În plus, noi românii știm foarte clar cât de goală e propunerea parteneriatului strategic, la fel știu și vietnamezii. Harris a încercat să învrăjbească pe vecini folosindu-se de disputele din Marea Chinei de Sud însă a fost imediat respinsă, Vietnam urmărește o direcție strategică în raport cu care disputele respective sunt secundare.

În privința Singapore, cele 3 zile ale vizitei oficiale nu au generat nimic. Nici nu aveau ce să genereze în direcția dorită de americani fiindcă Singapore este un stat puternic afiliat Chinei, economic, istoric și cultural. Americanii au plecat de acolo doar cu dureri de cap.

Close Menu