You are currently viewing OECD despre poluarea aerului în Africa

OECD despre poluarea aerului în Africa

Situația continentului African este îngrijorătoare din aproape toate punctele de vedere imaginabile, acest raport al OECD (Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică) redactat de Rana Roy se axează pe problema poluării aerului, a cauzelor, efectelor și a posibilelor căi de acțiune. După cum specifică autorul, lucrarea sa este prima care și-a propus să calculeze efectele acestei situații prin analizarea datelor despre morțile premature asociate poluării aerului. S-a constatat o creștere de 36 de procente a acestor tipuri de decese pe tot cuprinsul Africii între anii 1990 și 2013 iar pierderile economice au fost estimate la aproximativ 215 miliarde de dolari.

Spre deosebire de țările dezvoltate unde industrializarea a fost urmată de politici de mediu, de o filosofie a sustenabilității și de dezvoltări tehnologice benefice pentru mediu și om, în Africa procesul de industrializare este totuși limitat și preponderent sub-tehnologizat, cauzele poluării fiind mai extinse. Nu se poate spune că Africa posedă forța industrială care să-i permită investiții în cercetare și în protecția mediului, cum este cazul Chinei, ci avem situația unor zone urbane a căror dezvoltare lipsită de armonie nu face decât să aducă prejudicii. Alte tipuri de probleme întâlnite sunt calitatea apei și a distribuției ei și infometarea și hrana de calitate inferioară.

Rana Roy este licențiat la Universitatea din Melbourne cu o lucrare pe tema economiei mondiale post-1945. Are un master de la Universitatea din Sussex în economie politică și un doctorat în filosofie de la aceeași universitate. S-a născut în India iar în 1969 a emigrat împreună cu familia în India. Apasă aici pentru detalii.

Henri-Bernard Solignac-Lecomte este șeful OECD pe Europa, Africa și Orientul Mijlociu și este doctor în filosofie la Universitatea Pantheon Sorbonne din Paris. S-a alăturat centrului de dezvoltare al OECD în anul 1992 ca cercetător asistent și s-a implicat, printre altele, în integrarea Chinei în economia globală și a lucrat la politicile comerciale ale UE.

 

20-10-2016 - declaratie - polare africa