Pakistan a organizat și după a anulat o conferință de pace afgană

Pakistan a organizat și după a anulat o conferință de pace afgană

S-a raportat că, la 14 iulie, primul-ministru pakistanez Imran Khan a vorbit telefonic cu președintele Afganistanului Ashraf Ghani și l-a invitat să participe la o conferință menită să realizeze pacea între guvernul afgan și talibani. Ministrul informației din Afganistan, Fawad Chaudhry, chiar a postat pe Twitter că „Pakistanul (a promis că va) va face tot ce poate pentru restabilirea păcii în Afganistan”. Conferința a fost programată pentru perioada 17-19 iulie.

Ministeru de Externe al Pakistanului a declarat joi că Pakistanul găzduiește o conferință despre Afganistan „pentru a da un nou impuls eforturilor pentru pace”. Ceea ce înțeleg din aceasta este că nimeni, nici măcar organizatorii, nu aveau speranța că ar fi fost posibilă o soluționare definitivă. Zvonurile despre anulare au început deja să se audă însă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Zahid Hafeez Chaudhri, a respins astfel de rapoarte.

O listă cu 21 de lideri afgani care ar fi participat la conferința de la Islamabad a fost făcută publică la 16 iulie, cu doar o zi înainte de începerea evenimentului, iar unii dintre ei au ajuns chiar în capitala Pakistanului.

Câteva ore mai târziu, Chaudhri a spus că așteptata conferința a fost amânată până după Eidul Adha, fără a fi specificată nicio zi și nici motivul „amânării”. Ambasadorul Pakistanului la Kabul Mansoor Ahmad Khan a scris pe Twitter: „Conferința de pace afgană programată la Islamabad în perioada 17-19 iulie a fost amânată. Noi date vor fi elaborate după Eid ”.

Aparent un eveniment atât de important nu a fost organizat riguros. În același timp, a început un schimb de cuvinte între premierul Khan și președintele Ghani, în care liderul afgan a spus că Pakistanul are un „rol negativ” în procesul de pace afgan, iar liderul pakistanez a spus că „Președeninte Ghani, permite-mi să spun doar că țara care va fi cea mai afectată de instabilitatea din Afganistan este Pakistanul ”. Permiteți-mi să spun doar că țara care va fi cea mai afectată de instabilitatea din Afganistan este Afganistan în primul rând.

Acest tip de conferințe nu vine neapărat cu certitudini. Iranul, de exemplu, a reușit să organizeze o astfel de conferință pe 9 iulie, însă nu a dus la prea multe. În acest context, Zarif a spus „curajul în pace e mai important decât curajul în război”.

Ceea ce aș dori să subliniez este că astăzi (16 iulie) SUA, Afganistan, Pakistan și Uzbekistan au decis să creeze o platformă pentru a face față situației afgane și Departamentul de Stat a spus că „părțile consideră că pacea și stabilitatea pe termen lung în Afganistan sunt critice la conectivitatea regională și sunt de acord că pacea și conectivitatea regională se consolidează reciproc ”. Poate fi legat acest lucru de anulare? Trebuie să așteptăm și să vedem.

Close Menu
%d blogeri au apreciat: