Mi-am amintit de vremurile când lumea era normală. Eram revenit de o săptămâne dintr-un mic concediu în Veneția. Veneam de acolo cu 3 cărți, două bilingve engleză-italiană și o carte în italiană a lui Chomsky. Am mai scris despre întâlnirea mea cu anticarul anarhist venețian.
De ce era lumea mai normală vă întrebați. Pentru unii și acum e normală, pentru alții și atunci era ”distrusă”. Acest atunci înseamnă aproape 10 ani în urmă.
CIteam ”Așa grăit-a Zarathustra” (de Nietzsche evident) într-o pauză la muncă. Atunci timpul curgea altfel, îmi permiteam clipe de reflecție. În mare parte cam tot timpul îl petreceam în sensul acesta, mai tocilăresc.
Ritmul acum e altul și nu e natural. În alte regiuni nu este așa, doar aici în Europa, America de Nord (probabil) și zone din Asia. De fapt în toate zonele în care au loc fricțiuni între vechea și noua ordine mondială există ceva nenatural.
Războaie cu proiectile încă se poartă, știm cu toții. Războaie cu informații se poartă chiar mai mult. În primul caz putem fugi de bombe, din casă distrusă în casă distrusă. Acum putem fugi de ”informații”… doar că nu putem, de fapt, să fugim de efecte.
Când toți oamenii se luptă pentru viața lor se generează în mod ideal un sentiment de solidaritate. Când oamenii se confruntă cu schije informaționale cel de alături ți se transformă în inamic.
Am văzut asta cel mai clar în momentul pandemiei. Era și înainte în alte moduri la alte niveluri (bugetari, pensionari, etc). Un grup luat la țintă, după alt grup. etc, etc. Până când toți sunt victimele tuturor.
Tot procesul acesta duce la ceva periculos în psihic, un cameleonism moral și intelectual prin care procesele proprii de gândire, analiză, critică, sunt blocate în scopul supraviețuirii.