Rusia țaristă în preajma anului 1900

Rusia țaristă în preajma anului 1900

În anul 1900 Rusia și-a continuat măsurile de industrializare și reformă necesare pentru menținerea locului în ierarhia puterilor mondiale ale vremii. Nu a existat prin urmare niciun eveniment care de unul singur să marcheze un moment de cotitură ci a fost unul dintr-un șir de ani care prefigurau schimbările din anii următori. În acest articol vom observa contextul general în care se afla Rusia în 1900, oprindu-ne asupra unor evenimente importante în diverse domenii.

Expediția polară

Voi începe cu Русская полярная экспедиция (Expediția polară a Rusiei) desfășurată între 21 iunie 1900 și decembrie 1902. Scopul era cercetarea Oceanului Arctic la nord de Noile Insule Siberiene (Insulele Novosibirsk) atât pentru valoarea științifică dar și pentru prestigiu și ulterior valorificarea acestei inițiative în sferele economice, militare și strategice. Înițierea acesteia are o mare valoare în istoria Rusiei fiindcă rerpezintă prima astfel de inițiativă desfășurată cu ajutorul unei nave rusești. Discutând despre vas acesta purta numele de Заря (Zaria) și a fost cumpărat de guvernul rus de la norvegieni. Zaria a fost lansată la apă în 1873 sub numele de Harald Harfager și era o balenieră. După achiziția rusă a fost trimisă la șantierul naval al lui Colin Archer (tot în Norvegia) pentru transformarea într-o navă ”arctică”.

Marele duce Константи́н Константи́нович (Konstantin Konstantinovici) a fost principalul susținător al expediției, el deținând și funcția de președinte a Academiei Ruse de Științe. Baronul Эдуа́рд Васи́льевич Толль (Eduard Vasilievici Toll) a fost numit liderul expediției și s-a ocupat direct de toate aspectele de la alegerea echipajului la alegerea navei. Trebuie menționat că Toll avea o bună relație de colaborare cu exploratorul norvegian Fridtjof Nansen, pe care l-a ajutat în anumite momente în explorările acestuia ale zonei arctice (1893-1896). Toll este la rândul lui sprijinit în organizarea expediției, nava Zaria fiind aleasă la recomandarea lui Nansen iar Toll primește și o serie de hărți și coordonate pentru a îl ajuta în propria expediție.

Echipajul științific a fost compus din 11 oameni printre care N.N. Kolomoitsev (locotentent și primul comandant al navei Zaria), F. Mathisen (al doilea comandant începând cu februarie 1901), A.V. Kolchak (care urma să joace un rol în războiul civil) dar și trei exilați politic, cel mai cunoscut dintre aceștia, Михаи́л Ива́нович Бру́снев (Mihail Brusnev), fiind un impotant revoluționar socialist.

Mă voi opri puțin asupra lui Brusnev fiindcă așa vom intra și în sfera socio-economico-politică a articolului. Acesta nu era un revoluționar oarecare ci a fost fondatorul unui grup care îi purta numele și era o organizație socialistă. A studiat la Institutul Tehnologic din Sankt Peterburg unde, student fiind începe să promovezi cu alți colegi ideile marxiste, asta se întâmpla cam la începutul lui 1891. Anul 1900 îl găsește exilat în Yakutia unde a fost trimis pentru 10 ani după ce anterior a făcut 4 ani de închisoare, între 1892 și 1896 pe motiv că distribuia literatură ilegală. Se alătură expediției în 1901 când aceasta era o misiune de salvare a lui Toll (dispărut) și s-a aflat, ironic, sub comanda lui Kolceak. Deși Toll nu a fost găsit, Brusnev a lăsat o impresie bună iar o insulă a primit numele său. La nivel individual Kolceak și Brusnev s-au înțeles bine însă peste mai mulți ani, în războiul civil, aceștia urmau să se afle în tabere diferite.

Imperiul sub Sergei Vitte

Socialismul se răspândea cu repeziciune în Rusia acelor ani. Înainte de 1900 deja au existat proteste, greve și revolte iar acestea urmează doar să crească în amploare în anii post 1900. Din acest motiv am și spus că anul nu conține un singur eveniment notabil ci este doar continuarea unei tranziții. Principalul oficial la care ne-am putea referi în această perioadă rămâne Серге́й Ю́льевич Ви́тте (Sergei Vitte / Serghei Witte) care a deținut funcția de ministru al finanelor între 1892 și 1903. Acesta, alături de ministrul de interne Дми́трий Серге́евич Сипя́гин (Dimitrie Sipiagin), formează o echipă bună care se bucură de sprijinul Țarului Nicolae al II-lea. Asasinarea lui Sipiagin de către revoluționarul socialist Степан Балмашев (Stepan Balmașev) în aprilie 1902 va însemna începutul decăderii lui Vitte care se va confrunta cu ostilitatea în creștere a curții imperiale. Balmașev făcea parte din mișcarea народники care o putem traduce ca fiind ”populistă”, un fel de populism agrar anti-țarist care în ciudat numelui era construit pe un puternic strat intelectual.

În 1900 Vitte avea deja 8 ani de experiență în fruntea ministerului de finanțe, timp în care a realizat o serie de reforme importante ca de exemplu trecerea rublei la standardul de aur în august 1897. Aceste reforme au permis intrarea de investiții externe în țară. Având în vedere stratificarea socială a țării și ținând cont de caracteristica predominant agricolă a acesteia, Vitte se hotărăște asupra implicării active a statului în procesul de industrializare și construcție de infrastructură. Printre primele sale măsuri s-a aflat dezvoltarea estului îndepărtat prin construirea unei linii de cale ferată trans-siberiene. Pe plan lung Vitte țintea o repopulare a Siberiei cu oameni din Rusia europeană, folosindu-se această cale de transport drept coloană vertebrală. La infrastructură se adăugau râurile nevigabile pe direcția nord-sud și care ofereau astfel acces la Oceanul Arctic de unde se putea ajunge pe cale maritimă în porturile Asiei. Acest plan se află și în prezent în derulare în Rusia, cu anumite modificări desigur.

Aceste lucrări de infrastructură aveau costuri importante motiv pentru care, la sfatul lui Vitte, țarul aprobă o scurtătură a liniei de cale ferată cu destinația Vladivostok. Noua rută urma să ducă prin Manciuria, regiune care aparținea de China, cumva. Voi elabora mai mult la capitolul ”China 1900” însă în linii mari prezența rusă în Manciuria nu a fost dorită de Japonezi iar în final s-a ajuns la războiul Ruso-Japonez între 1904 și 1905. Presupun că japonezii erau totuși temători, până la urmă Rusia era o țară europeană și imensă cu resurse nebănuite. Din acest motiv și încercau să traseze linii de control în regiune într-un mod diplomatic. Discuțiile au eșuat iar războiul a urmat. Țarul Nicolae al II-lea a primit propuneri de armistițiu, în condițiile în care rușii cam pierdeau lupte însă a considerat că țara sa este capabilă să învingă. În 1905 rușii au căzut la pace cu japonezii fiind prima dată când o putere europeană pierde în fața unui stat non-european. La negocierile de pace, din SUA, a fost trimis Vitte.

În privința externelor Vitte a fost de fapt cel mai implicat, unii începeau de fapt să-l considere pe el cu adevărat în fruntea statului. Până la urmă Vitte era motivul pentru care rușii erau în Manciuria și aveau în stăpânire Portul Artur din regiunea Liaoning. Calea Ferată din Estul Chinei (Китайско-Восточная железная дорога) a dus la dezvoltarea anumitor localități ca Harbin, unde armata rusă a construit locuințe pentru soldați și Dalian (Дальний) unde s-a construit un nou port pentru marina rusă și care a aparținut Rusiei între 1898 și 1905 (în prezent Dalin are peste 6 milioane de locuitori). Aceste teritorii erau în fapt controlate de ruși indirect prin compania de cale ferată. Se considera că o recunoaștere oficială a controlului rusesc ar atrage reacții negative din partea puterilor. Această companie feroviară, controlată direct de ministerul de finanțe, adică de Vitte și însărcinată cu construcția și operarea liniilor avea un statut special cu scutiri de taxe și o ”armată” proprie. În timp s-a ajuns la conflicte între ministere.

Rușii versus Yihetuanii

Un alt eveniment important la care a participat Rusia și care s-a întâmplat chiar în 1900 a fost revolta ”boxeorilor”, numită și Mișcarea Yihetuan. Vom vedea mai multe despre aceasta în articolul despre China însă sumarizând s-a desășurat între finalul lui 1898 și toamna lui 1901 ca o reacție a chinezilor la ocupația străină și la ”răul” adus de aceștia. Spun ”rău” fiindcă pe lângă relele reale pricinuite de o ocupație străină membrii Yihetuan aveau o percepție negativă asupra modernizării. În prima fază au fost sprijiniți de puterea imperială a Chinei iar spre final când erau clare semnele înfrângerii puterea imperială și-a retras sprijinul și a devenit ostilă, primind cu brațele deschise trupele alianței celor 8 națiuni, din care făcea parte desigur și Rusia țaristă.

În timp ce în zona europeană problemele și preocupările rușilor erau mai diversificate, anul 1900 a însemnat în linii mari un mic război în est. Yihetuanii au început să distrugă liniile ferate, liniile de telegraf și să atace ruși. De fapt au atacat și creștini în evenimentul care acum poartă numele de ”Seara Sfântului Bartolomeu la Beijing” unde doar cei din zonele ambasadelor au supraviețuit. Ortodoxii morți în această tragedie au fost canonizați drept ”noii martiri chinezi” în 1902. Nu doar chinezii au comis masacre ci și restul, în cazul de față rușii s-au mânjit și ei cu ”pogromul de la Blagoveșensk” unde mai multe mii de chinezi au fost omorâți. Contextul a fost că în 15 iulie forțele chineze au atacat Blagoveșensk iar pe 17 iulie forțele ruse au încolonat locuitorii chinezi spre a îi muta într-un sat alăturat dincolo de râul Amur. Foarte puțini au știu să înoate și din câteva mii au supraviețuit câteva sute.

Diverse

Revenind la Rusia apuseană atmosfera era desigur diferită. În Paris avea loc Expoziția Universală, ocazie cu care a fost prezentată ruta ferată trans-Siberiană dar a fost lansat și termenul de televizor. Creatorul acestui cuvânt, Константин Дмитриевич Перский (Constantin Perski), era un profesor de inginerie electrică la Academia de Artilerie din Sankt Peterburg. Prima utilizare a termenului de televizor (телевизирование) a fost de fapt cu un an înainte în cadrul primului congres rus de electrotehnică.

Opera Сказка о царе Салтане (Povestea Țarului Saltan) de Римский-Корсаков
(Rimski-Korsakov) a avut premiera pe 3 noiembrie 1900 la Teatrul Solodovnikov din Moscova. Libretoul se bazează pe o poezie scrisă de Alexandr Pușkin în 1831.

Un personaj care va marca Rusia în viitor, Lenin, își încheie exilul siberian pe 10 februarie și se mută pentru o scurtă vreme la Pskov fiindcă pe 29 iulie deja pleacă din țară pentru a se stabili în septembrie în Munich. În decembrie publică primul număr din Iskra.


Suplimentar, surse, bibliografie

С.К.КАНН – С.Ю.ВИТТЕ И СОЗДАНИЕ КОМИТЕТА СИБИРСКОЙ ЖЕЛЕЗНОЙ ДОРОГИ

РУССКАЯ  ПОЛЯРНАЯ  ЭКСПЕДИЦИЯ  Э.В. ТОЛЛЯ  1900 – 1902

Wikipedia – Русская полярная экспедиция

Альманах современных русских государственных деятелей

Lenin timeline

WOLFF, David, To the Harbin Station, Stanford University Press, 1999

WCISLO, Francis, Tales of imperial Russia, capitolul ”A City of Dreams: St Petersburg, the Empire of the Tsars, and Imperial Horizons in the Gilded Age (1889–1903)”, Oxford University Press

Memoriile lui Vitte, editura Routledge

Wikipedia – Ихэтуаньское восстание

Close Menu