Urșii apasă pe accelerație – Rusia și China își revigorează comerțul

Urșii apasă pe accelerație – Rusia și China își revigorează comerțul

Pandemia a influențat activitatea comercială dintre Rusia și China pe anul 2020 în sens negativ cu 2.9 procente, nu este o surpriză. Anul acesta însă cele două puteri au și vaccinurile și voința să remedieze lucrurile și chiar să le aducă spre noi orizonturi.

Consiliul de experți al industriașilor

Pe 8 februarie (anul curent) s-a ținut online a 3-a conferință a consiliului de experți RAUIE (Russian-Asian Union of Industrialists and Entrepreneurs / Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor Rusia-Asia) în cadrul căruia s-a dezbătut situația legturilor economice dintre Rusia și China. Președintele RAUIE (UIARA de acum înainte), Vitali Mankevici, a declarat că se dorește creșterea exporturilor rusești din categoriile non-energie și non-materii prime. Astea înseamnă că Moscova urmărește acum să atragă investiții chineze în domeniile de manufactură și să diminueze pe cât posibil situațiile în care materiile prime sunt exportate în China pentru ca apoi să fie importate produsele finite.

S-a hotărât ca acest consiliu de experți să se întâlnească la fiecare două luni pentru a analiza dezvoltările și pentru a putea efectua modificări din timp.

Ce regiuni țintește Rusia?

The Index of Prospects of Chinese Regions for Doing Business by Russian Companies este un studiu realizat de UIARA care a urmărit să identifice regiunile din China pe care investitorii ruși le pot accesa cel mai ușor. Acestea sunt: Hong Kong, Guangdong și Shanghai. Ne putem aștepta ca aceste trei orașe să fie centrele pentru dezvoltarea unui nou tip de cooperare economică Rusia-China.

Ce s-a întâmplat înainte

29 decembrie 2020 – 70 de reprezentanți ai 40 de companii și organizații rusești au participat la o conferință online cu administrația portului din Hainan organizată în formatul Haikou – Moscova.

1 ianuarie 2021 – anul a început în Guangzhou cu deschiderea expoziției ”Smart Food Club” unde Rusia a avut o prezență semnificativă.

10 ianuarie 2021 – UIARA a organizat o conferință între Corporația pentru Dezvoltarea Regiunii Nijni Novgorod și investitori chinezi.

21 ianuarie 2021 – S-a organizat o întâlnire dintre reprezentanți ai oamenilor de afaceri ruși și ai administrației ”Zonei pilot pentru comerț regional și cooperare economică” din Jiaozhou, parte a orașului Qingdao.

27 ianuarie 2021 – Ministerul Rus pentru Dezvoltare Economică a organizat prima videoconferință a grupului de lucru pentru cooperare interregională și pentru zonele economice speciale. Ilya Fyodorov, directorul departamentului pentru proiecte de integrare și pentru dezvoltarea statelor CSI, a condus delegația rusă iar delegația Chinei a fost condusă de Wang Kaixuan, directorul departamentului Eurasia din cadrul Ministerului Comerțului din China.

Close Menu
Feedback
Feedback
How would you rate your experience?
Do you have any additional comment?
Next
Enter your email if you'd like us to contact you regarding with your feedback.
Back
Submit
Thank you for submitting your feedback!
%d blogeri au apreciat: