Donald Trump: noul nostru moment american

Primul discurs asupra stării uniunii rostit de Trump în fața Congresului a fost preponderent axat pe situația internă, cu remarci superlative la realizăriile de până acum din mandatul său.

Aspectul relațiilor externe a fost mai puțin abordat deși s-au făcut o serie de evidențieri, în primul rând au fost descrise Rusia și China drept state rivale, Coreea de Nord continuă să fie o țintă pentru atacurile verbale și a fost apărată decizia pentru recunoașterea Ierusalimului ca fiind capitala Israelului. Un alt element este continuarea unei atitudini combative la adresa statelor comuniste și socialiste, aici fiind enumerate Cuba și Venezuela (remarcă similară cu cea rostită în cazul Adunării Generale ONU din 2017).

Trump a mai anunțat și anularea loteriei vizelor alături de continuarea implementării unor măsuri severe de control în rândul imigranților. În acest context a fost anunțat faptul că un număr de 1.8 milioane de imigranți, care au venit ca minori aduși de părinții lor, au dobândit cetățenie, un număr de 3 ori mai mare față de administrația precedentă.